Riscul de incendiu este unul dintre cele mai comune pericole care pot fi declanșate atât în mediul profesional, cât și în confortul propriei locuințe, ceea ce înseamnă că informarea, prevenția și pregătirea pentru a acționa sunt componente esențuale pentru a diminua pe cât posibil daunele asociate. Alege serviciile prevenire si stingere incendii oferite de Outstand pentru evita orice pericol!
Ce este PSI și cum se aplică
În termeni de specialitate, PSI este abrevierea utilizată la scară largă pentru a desemna Prevenirea și Stingerea Incendiilor, a doua componentă a Protecției Muncii. Cu alte cuvinte, cuprinde toate măsurile pe care o companie trebuie să le adopte pentru a diminua pe cât posibil riscul de declanșare a unui incendiu la locul de muncă.
Mai mult decât dotarea cu extinctoare și verificarea funcționalității acestora, PSI presupune adoptarea unor norme de siguranță proclamate la nivel național pe cale legislativă. Evaluarea riscurilor, dezvoltarea unor soluții de diminuare a acestora, dotarea cu echipamente de siguranță, elaborarea unor planuri de acțiune și de evacuare, instruirea personalului și verificarea securității locațiilor de lucru sunt principalele acțiuni care trebuie efectuate periodic pentru a ține sub control orice pericol specific.
Ce beneficii obții dacă alegi să colaborezi cu o firmă de specialitate
Pentru a minimiza pe cât posibil eventuale daune și a te proteja de sancțiuni aspre în cazul în care se observă abateri de la respectarea legii în urma unui control ITM, colaborarea cu o firmă de Protecția Muncii în ceea ce privește ramura PSI se dovedește a fi o soluție salvatoare. Ai garanția implementării și respectării unor planuri de prevenție și acțiune adaptate activităților derulate și mediului de lucru în așa fel încât grija și stresul asociate riscului de declanșare a unui incendiu să fie diminuate.
Dacă alegi să delegi această responsabilitate echipei Outstand, vei beneficia de o gamă largă de servicii adiacente, cum ar fi:
- Stabilirea structurilor cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor;
- Elaborarea planului de intervenție la incendii și a organizării autoapărării împotriva incendiilor;
- Întocmirea și difuzarea documentelor specifice activității de apărare împotriva incendiilor (liste, situații, instrucțiuni, grafice, planuri);
- Asigurarea dotării cu stingătoare;
- Întocmirea fișelor individuale de instruire necesare în procesul de instruire;
- Elaborarea de proceduri de instruire pe categorii de instructaje și categorii de personal și efectuarea instruirii;
- Elaborarea de teste sau chestionare privind verificarea cunoștințelor însușite, după fiecare instruire;
- Efectuarea instructajelor specifice pe categorii de personal;
- Consemnarea efectuării instructajelor în fișele individuale de instructaj;
- Verificarea anuală a cunoștințelor însușite sau ori de câte ori este nevoie;
- Întocmirea Planului de evacuare;
- Întocmirea, afișarea și actualizarea planurilor de depozitare pentru depozitele cu materiale periculoase clasificate astfel potrivit legii cu mențiuni privind: proprietățile fizico-chimice, codurile de identificare, riscurile pe care le prezintă pentru sănătate și mediu, mijloacele de protecție recomandate, metode de prim ajutor, substanțe pentru stingere, neutralizare sau decontaminare.
Toate acestea te ajută să ții la distanță pericolul de incendiu și să te asiguri că întreg personalul este pregătit pentru a acționa în consecință în cazul unor situații de urgență. Obții așadar eficiență în acțiune, în diminuarea daunelor și în gestionarea bugetelor, pentru a funcționa în parametri optimi, cu randament ridicat.
Cere o ofertă personalizată de colaborare
Pentru a beneficia de aceste servicii trebuie doar să accesezi site-ul firmei și să completezi formularul de contact cu datele solicitate. Vei fi contactat în aceeași zi pentru a oferi mai multe detalii cu privire la specificul afacerii tale, în așa fel încât să obții o abordare de lucru adaptată nevoilor de lucru, dar și bugetului de care dispui pentru această componentă.
Ține pericolul sub control cu servicii profesionale de Prevenire și Stingere a incendiilor.