Prostiile pe care le fac copiii, atâta timp cât nu implică rănirea lor sau a altora, îi ajută să experimenteze, să știe de ce sunt capabili, să exploreze lumea și să fie curioși. Sunt o modalitate de a învăța „încercând și făcând greșeli”, de a-și scoate în evidență creativitatea și imaginația și de a-și dezvolta treptat autonomia.
Prostiile fac și ele parte din glumele sau poveștile pe care le vor spune iar și iar. În plus, le permit să socializeze cu frații sau prietenii.
În general, sunt inofensive și nu au consecințe mari. Prin urmare, nu există niciun motiv de alarmă.
Și limitele în toate acestea?
Prostii, da, dar și limite. Cu alte cuvinte, trebuie să înțelegem că prostiile au o componentă educațională, dar și limitele sunt necesare. Acestea implică respectul pentru drepturile celorlalți și respectul pentru, lucruri care trebuie să fie stabilite de adulți, și care se presupune că sunt bune pentru copii.
Între prostii și limite, copiii învață că acțiunile lor au consecințe. De aici importanța de a fi atenți pentru a interveni la timp. În acest caz, este vorba de a vorbi calm și de a le explica de ce nu este bine să repete acest comportament. Ei trebuie să învețe că cineva se poate simți rău, că cineva poate răni sau că nu este corect să atingă sau să spargă lucrurile altcuiva, printre altele.
Important este să ai răbdare, să nu strigi și cu atât mai puțin să recurgi la violență fizică. Scopul este ca ei să înțeleagă ce este un comportament pozitiv și să se poată autoregla în viitor. Limitele sunt pozitive, deoarece vor învăța și să fie respectate și să îi împiedice pe alții să-și depășească drepturile.
Când stabilim limite, este esențial să fim clari și consecvenți. Nu putem respinge comportamentul de astăzi pe care îl vom sărbători mâine sau invers. Acest lucru trimite mesaje mixte, iar copiii nu înțeleg pe deplin ce să facă.
Când ar trebui să te alarmezi de lucrurile stupide pe care le fac copiii?
Trebuie să fim vigilenți și să acționăm în consecință atunci când apare oricare dintre următoarele comportamente:
-Când copilul menține un comportament permanent de opoziție față de reguli.
-Dacă depășește tot felul de granițe cu o atitudine sfidătoare.
-Când prostiile lui devin o sursă de pericol pentru sine sau pentru alții.
-Când e mereu aceeași prostie, repetată iar și iar.
În aceste cazuri, este vorba de a încerca să înțelegem ce se află dincolo de această acțiune neascultătoare, adică ce încearcă micuțul să ne spună prin ea.
