Investigația DIICOT asupra fraților britanici, Andrew și Tristan Tate, este încă în plină desfășurare, fără un sfârșit iminent. Între timp, frații Tate au suferit un reviriment neașteptat din partea instanței de judecată, după ce au criticat durata lungă a investigației într-un caz la Parchetul Judecătoriei Buftea. În acest caz, ei au acuzat două femei, care au depus plângeri împotriva lor, de a fi manipulat organele judiciare. Aceleași femei sunt, de asemenea, victimele în cazul DIICOT al celor doi milionari britanici.
Judecătoria Buftea a respins cererea lor ca fiind inadmisibilă și i-a obligat pe Andrew și Tristan Tate să plătească suma de 50 de lei pentru cheltuielile judiciare. În cererea înregistrată la Judecătoria Buftea, în 12 aprilie 2023, Andrew și Tristan Tate s-au plâns de durata cercetărilor în dosarul deschis în 2022 de procurorii din Buftea și au solicitat accelerarea procedurii de soluționare a cauzei penale.
După aproape un an de la începerea urmăririi penale, fără ca procurorii să avanseze în anchetă, frații Tate au cerut Judecătoriei Buftea să constate tergiversarea cauzei și să dispună ca procurorii să soluționeze până la o anumită dată dosarul deschis la plângerea lor privind inducerea în eroare a organelor judiciare de către cele două femei.
În acest moment, având în vedere că instanța de la Buftea nu a stabilit un termen pentru soluționarea dosarului, sursele Gândul menționează că, în curând, avocații fraților Tate lucrează la o altă contestație care privește durata procesului penal.
Finalizarea acestui caz privind inducerea în eroare a organelor judiciare de către cele două femei este foarte importantă pentru modul în care se va finaliza dosarul de la DIICOT în care frații Tate sunt acuzați că, alături de cele două complice – fosta polițistă Luana Radu și Georgiana Naghel – au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării unor femei, prin obligarea la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost. În dosarul de la DIICOT, ancheta a fost extinsă și pentru spălare de bani.